Evenimente
Prima editie a forumului "Bunele practici in proiectele POSDRU"
Marti, 8 februarie 2011, la Hotelul Minerva din Bucuresti a avut loc prima editie a forumului "Bunele practici in proiectele POSDRU", eveniment organizat de revista RES Publica info.
Inca de la aparitia sa, publicatia RES PUBLICA info a acordat o atentie deosebita prezentarii situatiei privind gradul de absorbtie a fondurilor europene, a situatiei proiectelor depuse si contractate de beneficiari, dar a punctat si principalele dificultati cu care s-au confruntat acestia in demersul lor. Un numar tot mai mare de organizatii a castigat finantari POSDRU si implementeaza sau va implementa proiecte in cadrul acestui program. Insa dupa semnarea contractului de finantare incepe partea cea mai dificila: implementarea. Aceasta este etapa cea mai lunga, iar atunci cand nu este realizata cat mai corect, poate fi etapa cea mai riscanta a unui proiect. Initiativa acestui forum are la baza tocmai dificultatile pe care le intalnesc beneficiarii in etapa de implementare a proiectelor POSDRU si-si propune sa vina in intampinarea nevoilor acestora printr-o serie de exemple pozitive intalnite in practica.
Evenimentul a reunit reprezentanti ai organismelor intermediare POSDRU, beneficiari - institutii publice si private, ONG-uri, reprezentanti ai institutiilor publice centrale si locale si firme de consultanta in problema fondurilor europene.
Prezentarile proiectelor au pus accentul pe factorii de succes, ceea ce numim bunele practici care au asigurat implementarea proiectelor precum si sustenabilitatea acestora. Bunele practici pot fi definite ca metodologii, solutii, metode, moduri de rezolvare sau de actiune pentru o situatie nereglementata. Acest fel de situatii pot aparea in cazul scrierii unui proiect, in cazul selectarii grupului tinta, in cazul procesului de management sau in cazul atingerii indicatorilor. Bunele practici se pot gasi in orice arie de elaborare, dezvoltare sau implementare a unui proiect si pot tine de o persoana sau de o echipa. Bunele practici se refera la rezolvarea unei situatii, o rezolvare intotdeauna pozitiva si corecta.
Initiat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Educatiei si Sportului in colaborare cu Fundatia Rhumana, proiectul "Toti la gradinita, toti in clasa I" abordeaza modele educationale alternative la nivel national destinate copiilor din comunitati defavorizate, cu precadere romi, aflati in situatie de risc de parasire timpurie a scolii. Programul "Gradinite de Vara" reprezinta o solutie de urgenta pe termen scurt pentru eliminarea decalajelor dintre copiii romi si neromi care se inscriu in clasa I. Totodata, elemente inovatoare ale proiectului sunt si: abordarea informativa si de consiliere destinata parintilor copiilor din grupul tinta prin scoala parintilor", implicarea promotorilor comunitari in facilitarea relatiilor/parteneriatelor dintre scoala-parinti-comunitate, precum si profesionalizarea personalului didactic care va utiliza efectiv alternativele educationale propuse prin acest proiect.
Proiectul "Antreprenoriatul - oportunitate pentru competitivitate" initiat de Camera de Comert si Industrie Teleorman are la baza conceptele si instrumentele fundamentale de Project Cycle Management, a caror utilitate a fost demonstrata in perioada de implementare a activitatilor. Astfel, in ceea ce priveste managementul calitatii au fost elaborate procedurile de lucru care au condus la implementarea calitativa asumata in cerearea de finantare, fiind urmarite la nivel de management procedurile de proces; managementul resurselor umane - organigrama si fisele de post intocmite in cadrul proiectului prin care au fost stabilite atributiile fiecarui membru al echipei, dar si ale fiecarui partener, au condus la atingerea rezultatelor estimate; managementul timpului - a fost elaborate graficul activitatilor proiectului; managementul financiar - au fost intocmite rapoartele financiare; managementul comunicarii - a fost elaborata procedura de comunicare a proiectului; managementul conflictelor - a fost elaborata procedura privind managementul conflictelor; managementul riscurilor - a fost elaborata procedura privind monitorizarea proiectului.
Contractat de Asociatia Tehnica de Formare Profesionala "Teach Ing" si SC Allmetech Tools & Machines SRL, proiectul "Formarea profesionala a operatorilor si programatorilor de masini unelte cu comanda numerica, angajati in regiunea nord-est, in vederea dezvoltarii adaptabilitatii la schimbarile tehnologice din sectorul industrial" ofera un cadru adecvat si stimulativ pentru formarea profesionala a persoanelor angajate, incurajeaza participarea pe piata muncii, cu accent pe invatarea pe tot parcursul vietii si pe educatie si formare profesionala. Ideea dezvoltarii acestui proiect a pornit de la discutiile purtate cu angajatii firmelor industriale care au subliniat nevoia de formare profesionala pentru operare si programare pe masini unelte cu comanda numerica. Nevoia la care raspunde proiectul este generata de faptul ca firmele au realizat trecerea de la utilaje clasice operate direct de factorul uman la utilaje care au incorporata tehnologie noua, motiv pentru care angajatii au nevoie de cursuri de formare profesionala pentru a se adapta la noile tehnologii.
Proiectul Universitatii Titu Maiorescu "Tineri antreprenori in spatiul european. Promovarea culturii si dezvoltarea competentelor antreprenoriale la studentii universitatilor private si publice din Bucuresti, prin parteneriat transnational" are drept scop cresterea constientizarii si promovarea atitudinii pozitive fata de cultura antreprenoriala. Proiectul isi propune de asemenea cresterea expertizei a 9 formatori in domeniul dezvoltarii competentelor antreprenoriale prin consilierea si formarea profesionala a persoanelor interesate sa-si faca o afacere din randul studentilor, transferul transnational de bune practici si know-how de la un Institutul de Antreprenoriat din cadrul Universitatii de Stiinte Aplicate din Frankfurt catre Centrul de Resurse Antreprenoriale si Centrul de Consiliere si Orientare in Cariera, implementarea unui program de dezvoltare a competentelor antreprenoriale prin formare profesionala si consiliere a 108 studenti care doresc si au potential sa initieze o activitate independent. Proiectul reprezinta un bun exemplu in ceea ce priveste evaluarea potentialului pentru cariera antreprenoriala (puncte forte, aspecte care necesita imbunatatire pentru o cariera in conformitate cu potentialul personal, sansele de satisfactie in cariera pe termen lung).
Proiectul "Instrumente strategice pentru ocupare in industria turismului" a fost initiat de Asociatia Parteneriat pentru Dezvoltare Durabila - PARTNET. Unul dintre conceptele inovatoare ale proiectului este acordarea de vouchere pentru persoane aflate in cautarea unui loc de munca pentru a obtine o calificare/specializare pentru industria turistica, identificata in urma targului de locuri de munca. Alt concept inovator este reprezentat de un software de informare geografica referitor la circuitele tematice turistice (harti digitale), incarcat cu informatii complete si complexe din judetele vizate, despre itinerarii, locatiile agentiilor de turism, hoteluri si structuri turistice, obiective culturale, istorice, geografice pentru circuitele turistice tematice. Acest instrument va fi folosit de persoanele care ocupa noua pozitie si va putea constitui un nou element de atractie in ofertele turistice. Astfel, angajatorii din sector vor putea beneficia de noua figura profesionala avand ca plus valoare instrumentul inovativ creat. Se va crea o ocupatie noua care sa conduca la cresterea gradului de absorbtie in turism, de Agent de turism pentru circuite tematice.
Domeniul asistentei la domiciliu este unul sensibil din doua perspective: 1. la momentul dezvoltarii ideii de proiect ( si chiar la momentul actual) meseriile asistentei la domiciliu nu erau foarte exact reglementate legislativ, acestea practicandu-se in baza unor reglementari generale; 2. ingrijirea la domiciliu se practica de cele mai multe ori, intr-o forma de activitate neinregistrata, care aduce prejudicii beneficiarului, practicantului si statului, fie din necunoasterea modalitatilor de inregistrare a muncii in domeniu, fie datorita remuneratiei scazute. Pornind de la aceste idei SC Psihotera SRL a dezvoltat ideea proiectului Centrul de dezvoltare si formare profesionala" in care persoanele din grupul tinta sa fie instruite atat pentru meseriile respective cat si ca modalitate de inregistrare a muncii si scoaterea acesteia din zona gri.
Integrarea sociala si profesionala a consumatorilor de droguri injectabile este un proces lung si complex, care necesita o abordare integrata, psiho-medico-sociala. Initiat de Asociatia Romana Anti-Sida, proiectul A doua sansa" propune o astfel de abordare, unica in peisajul serviciilor adresate consumatorilor de droguri din Romania. Avand in vedere ca aceste pesoane sunt la limita legalitatii si, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, au vulnerabilitati complexe, prin proiectul propune servicii flexibile, complementare, care sunt adaptate in permanenta nevoilor identificate. Pentru consumatorii selectati in vederea inceperii tratamentului substitutiv, asistentii sociali au oferit sprijin n directia regasirii/intocmirii cartilor de identitate (prezentarea cartii de identitate este una dintre conditiile pentru acceptarea n tratament).
Ideea proiectului Crearea de retele de IMM-uri - modalitate inovativa de crestere a competitivitatii si adaptabilitatii IMM-urilor din Romania" initiat de Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania a rezultat in urma multiplelor analize ale situatiei IMM-urilor care evidentiau faptul ca dezvoltarea IMM-urilor este incetinita de insuficienta resurselor, know-how-ului si competentelor, acestea neavand avantajul marilor companii de a detine departamente specializate de resurse umane, cercetare, previziune, etc. Solutia inovativa pentru depasirea obstacolelor cu care se confrunta IMM-urile, se refera incurajarea colaborarii intre acestea. Proiectul NETIMM si-a propus rezolvarea acestei probleme prin crearea celor 12 retele IMM-uri, in cadrul carora intreprinzatorii si managerii de IMM-uri sa dobandeasca abilitatile necesare pentru a rezolva probleme si a face fata dificultatilor specifice sectorului de activitate din care provin. Un alt aspect care a contribuit la dezvoltarea ideii de proiect a fost acela ca IMM-urile pot stabili aliante strategice, focalizate atat pe dezvoltarea sectorului specific de activitate, cat si a IMM-urilor membre. Au fost prevazute in acest sens activitati pentru stimularea schimbului de experienta si a cooperarii, elaborarea unor strategii comune si a unor proiecte comune.
Aflat la prima editie, forumul Bunele practici in proiectele POSDRU" isi propune sa devina o platforma de invatare si formare a viitorilor specialisti in problematica bunelor practici, organizarea a doua editii pe an ce vor reuni cele mai reprezentative proiecte aflate in etapa de implementare pentru problematica bunelor practici. In urma evenimentelor organizate se va realiza o serie de ghiduri de bune practici, realizandu-se teoretizarea problematicii pornind de la exemple practice concrete.
Elementele de bune practici reflectate in cadrul forumului vor fi publicate in numerele viitoare ale revistei Res Publica info asigurandu-se astfel o continuitate a subiectului discutat. Numar de numar se va alcatui un dosar in care se vor prezenta exemplele de bune practici desprinse din proiectele prezentate, punctandu-se beneficiile si avantajele create prin utilizarea metodei bunelor practici in etapa de implementare a proiectelor.
Forumul "Bunele practici in proiectele POSDRU" s-a conturat intr-un eveniment de o reala valoare pentru zona proiectelor europene (cu toti cei interesati de acestea) si in etapa dificila de implementare a acestora. Evenimentul a reusit ca inca de la prima editie sa clarifice conceptul de buna practica in proiectele europene si sa contureze directii viitoare de dezvoltare a acestora in spatiul autohton. Pornind de la exemple practice in cadrul evenimentului au fost punctate elemente de buna practica utilizabile pe scara larga si adaptabile oricarui tip de proiect si oricarei teme.
Opiniile celor prezenti la eveniment incurajeaza organizarea unor editii viitoare mult mai ample a forumului "Bunele practici in proiectele POSDRU":
"Ma bucur ca cineva s-a gandit sa organizeze astfel de evenimente, sunt extreme de utile si cred ca reprezinta un mijloc bun de invatare. Chiar daca nu am prezentat un proiect anume in aceasta seara, cred ca toti cei prezenti am avut ce invata. As fi insa mai incantata daca pe viitor ati mai organiza astfel de forumuri, asa cum ati promis, cu o durata mai lunga de expunere a proiectelor, pentru ca lumea sa nu mai fie presata de ceas si sa aiba timp de dezbateri pe marginea subiectelor discutate." - Irina Dragoman, Expert, Oficiul de Accesare al Fondurilor Europene, Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca
"Felicitari pentru eveniment.A fost unul reusit.Chiar avem nevoie de cat mai multe de acest gen. Singura problema a fost timpul. Ne doream sa punctam cat mai multe aspecte ale proiectelor noastre dar din pacate 5 minute nu sunt suficiente. Astfel de evenimente sunt binevenite pentru ca avem ocazia sa ne cunoastem intre noi, sa schimbam opinii si sa preluam din experientele celorlalti." - Ioana Panc, Coordonator Tehnic, Universitatea Titu Maiorescu
"Ceea ce s-a petrecut in aceasta seara este o experienta foarte valoroasa. Nu mai cunosc decat doua cazuri in care s-au prezentat si s-au discutat bunele practici in Romania. Apreciem faptul ca aceasta initiativa se face in cadrul unuia dintre cele mai bune programe de utilizare a fondurilor structurale din Romania. E bine ca evenimentele de acest gen sa continue facand un pas mai departe, atat din punct de vedere metodologic, cat si al valorificarii, pentru ca Romania are nevoie de bune practici." - Ovidiu Nicolescu, Presedinte CNIPMMR
"Doar invatand din greselile altora si preluand macar o parte din ideile bune ne putem dezvolta. De aceea cred ca astfel de evenimente trebuiesc organizate cu regularitate, mai ales ca unii se afla la inceput de proiect, iar altii la final. Sunt experiente utile si de asemeni reprezinta o cale buna de a schimba idei si de a ne cunoaste. Cred ca o colaborare intre noi ar fi binevenita." - Iolanda Mihalache, Manager de proiect PartNET
Descarca prezentarile:
Prezentare 1
Prezentare 2
Prezentare 3
Prezentare 4
Prezentare 5
Prezentare 6
Prezentare 7
Prezentare 8



